← Toate articolele

Dumnezeu călăuza noastră până la moarte

Asociația Suflet Salvat

Asociația Suflet Salvat

26 iulie 2026

Distribuie:
Dumnezeu călăuza noastră până la moarte

Am fost ieri la cineva în vizită pe malul Bodensee partea germană.Lacul are deschidere la trei țări Austria,Germania,Elveția.Când am mers am înconjurat lacul evitând taxa de feribot,la întoarcere când am văzut ce apus frumos se lasă peste lac,mi-am zis nu pot să ratez acest apus.Și am luat feribotul și am admirat apusul din toate unghiurile. Suntem în fiecare zi binecuvântați cu un răsărit apoi o mulțime de binecuvântări pe timp de zi,și seara cu un apus. Avem toate motivele să îl lăudăm pe Dumnezeu și să zicem ca psalmistul în Psalmul 113:

„De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat!”
‭‭Psalmul‬ ‭113‬:‭3‬

Dar nici o binecuvântare nu se poate compara cu binecuvântarea ca Dumnezeu să fie călăuza ta,să deschizi Biblia și să stai de vorbă direct cu creatorul tău.Voi enumera doar trei situații,ele sunt nenumărate:

  • Nimic nu se compară ca atunci când ești în suferință și cazi în genunchi în odăița ta și spui:”Doamne e grea suferința pe care o duc” și deschizi cuvântul Lui Dumnezeu la 1Petru:
„Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.”
‭‭1 Petru‬ ‭5‬:‭10‬
  • Nimic nu se compară ca atunci când te simți neroditor,și parcă nu știi de ce,dar nu mai rodești în nimic și deschizi biblia la Ioan 15:
„Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine.”
‭‭Ioan‬ ‭15‬:‭4‬

Ooooooh glorie Ție Doamne,ce frumos ne aduci aminte să rămânem în viță.

  • Nimic nu se compară ca atunci când vrăjmașul tău care ți-a făcut atât de mult rău e în necaz și îți cere ajutorul,și te gândești în mintea ta:”mi-a făcut mult rău,aș putea să îl ajut dar nu vreau.Și deschizi Biblia la Matei 5 cuvintele Lui Isus:
„Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc,”
‭‭Matei‬ ‭5‬:‭44‬

Proiectul „O biblie personalizată”

Proiectul „O biblie personalizată” a asociației suflet salvat te ajută să stai mai ușor de vorbă direct cu Creatorul tău.Dacă ești cunoscător a Cuvântului,și Cuvântul Lui Dumnezeu te-a transformat,ajută să transforme și pe alții personalizând o biblie sau ajutând financiar.Mai multe detalii găsiți pe site-ul asociației ramura : “OBP o biblie personalizată”

Concluzie:

  • nimic nu se compară ca atunci când stai de vorbă cu Creatorul tău
  • când nu ai răspunsuri la problema/cauza ta deschide Biblia,vei găsi răspuns de la Dumnezeu pentru fiecare problemă a ta
  • roagă-te să îți dea Dumnezeu sete de Cuvânt,sete de a citi și a plini cuvântul Lui
  • implică-te în a ajuta și pe alții să stea de vorbă mai ușor cu creatorul,personalizând o biblie sau finanțând această lucrare
Distribuie: