Tabăra CPD — Cunoaște-L pe Dumnezeu
Simți că îți lipsește ceva? Dacă ești în căutarea liniștii interioare, a sensului vieții sau dorești să Îl cunoști mai profund pe Dumnezeu, Tabăra „Cunoaște-L pe Dumnezeu” (CPD) este locul potrivit pentru tine. Ești gata să faci primul pas spre vindecare?
Când și unde?
Tabăra CPD se va desfășura la Tabăra Șura, în localitatea Șuncuiuș, județul Bihor, în perioada 12–16 august.
Ce activități se vor desfășura?
Momente de creștere spirituală, discuții despre credință și timp petrecut în comunitate, dar și activități de aventură în natură: rafting, via ferrata, plimbări cu ATV-ul, plus părtășie și timp de relaxare.
Cât costă?
Participarea este complet gratuită, inclusiv cazarea, masa și transportul (Deva și Timișoara).
Această tabără este pentru tine dacă
Activități
Plimbare cu ATV-urile
Drumeții
Via ferrata
Consiliere gratuită
Seminarii interactive
Testimoniale

Alexandra C.
“De când am intrat pe ușă am simțit cum toate gândurile negative și tot ce am avut pe suflet au fost lăsate afară, am simțit o liniște cum nu am simțit niciodată până acum și asta datorită lui Dumnezeu. Am învățat ce e o relație cu el mult mai apropiată decât în general, am învățat că viața nu e mereu despre cluburi, despre ieșiri cu prietenii, băuturi și stat până la 4-5 dimineața. Am vrut schimbare și după tabăra asta o am, m-am schimbat foarte mult în aceste 4 zile.”

Nikolett P.
“Hei, dragilor! Vreau să vă mulțumesc pentru acest timp minunat petrecut împreună, din câte vad această tabără și-a îndeplinit scopul, să avem experiențe proprii cu Dumnezeu, să simțim prezența Lui într-un mod interactiv și plăcut. Sunteți minunați! Abia aștept să ne revedem.”

Andrei Bontaș
Participant al taberei CPD (Ediția a 3-a)
“Am ajuns și eu în Italia ieri. Mă simt atât de calm și simt totodată o grămadă de pace. Doar acum, în retrospectivă, realizez cât de magică a fost toată experiența și cât de mult m-a îmboldit să cercetez mai mult cuvintele sfinte.”

Ruben Ciubotariu

“În urma unor căutări pe internet de centre de dezintoxicare, mi-a apărut această tabără „Cunoaște-L pe Dumnezeu”. Am ajuns în această tabără un om deformat din cauza păcatului. Dumnezeu a lucrat cu acești oameni pe care eu personal îi numesc îngeri și m-a eliberat prin cei de la Asociația Suflet Salvat. Toți din tabără au reușit să facă o schimbare în mine în 4 zile, în timp ce alții se chinuiau de 5-6 ani.”
Vizualizează videoclipul

Vizualizează videoclipulEști gata să faci primul pas?
Locurile sunt limitate. Trimite-ne datele tale și te contactăm cu toți pașii de înscriere.