Trăim într-o generație care are acces la informație, tehnologie și oportunități mai mult ca oricând. Cu toate acestea, oamenii sunt tot mai confuzi, mai singuri și mai lipsiți de direcție. Mulți aleargă după succes, bani, relații sau recunoaștere, crezând că acestea le vor aduce împlinirea. Totuși, după ce le obțin, descoperă că în sufletul lor există încă un gol.
Există oameni care și-au pierdut pacea, alții și-au pierdut speranța, alții și-au pierdut identitatea. Sunt oameni care zâmbesc în exterior, dar în interior se simt rătăciți și fără sens.
Vestea bună a Evangheliei este că Dumnezeu nu rămâne indiferent față de oamenii pierduți. El nu privește de la distanță și nu spune: „Să se descurce singuri.” Dumnezeu este un Tată care își caută copiii.
Întreaga Biblie spune aceeași poveste: omul se îndepărtează de Dumnezeu, iar Dumnezeu îl caută pentru a-l aduce înapoi acasă.
„Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10)
Dumnezeu vede pierderea omului
„Toți umblam rătăciți ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui.” (Isaia 53:6)
Observați că versetul nu spune „unii”, ci „toți”.
Păcatul nu a afectat doar anumite persoane, ci întreaga omenire. Omul s-a îndepărtat de Dumnezeu și a început să-și urmeze propriul drum.
Imaginea oii este foarte sugestivă. O oaie pierdută nu are capacitatea de a găsi singură drumul înapoi. Se sperie ușor, se dezorientează și devine vulnerabilă.
La fel este și omul fără Dumnezeu.
Poate avea inteligență, educație și resurse, dar fără Dumnezeu este pierdut spiritual.
Astăzi vedem oameni care și-au pierdut:
- pacea;
- familia;
- credința;
- speranța;
- sensul vieții.
Și totuși Dumnezeu îi vede.
Poate că lumea te ignoră, dar Dumnezeu știe exact unde te afli.
Dumnezeu face primul pas
„Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: «Unde ești?»” (Geneza 3:9)
După căderea în păcat, Adam și Eva s-au ascuns.
Primul instinct al omului vinovat este să fugă de Dumnezeu.
Dar observați ceva extraordinar: Dumnezeu este Cel care îl caută pe Adam.
Nu Adam strigă după Dumnezeu.
Dumnezeu strigă după Adam.
Întrebarea „Unde ești?” nu era pentru informarea lui Dumnezeu. El știa unde era Adam.
Era o invitație la cercetare și pocăință.
Și astăzi Dumnezeu pune aceeași întrebare:
- Unde ești în relația ta cu Mine?
- Unde ești spiritual?
- Unde ești cu sufletul tău?
Poate ești aproape de biserică, dar departe de Dumnezeu.
Poate ești aproape de religie, dar departe de Hristos.
Dumnezeu încă întreabă: „Unde ești?”
Dumnezeu caută până găsește
„Nu lasă pe cele nouăzeci și nouă și se duce după cea pierdută până când o găsește?” (Luca 15:4)
Păstorul din această pildă este imaginea lui Hristos.
Observați expresia: „până când o găsește.”
Nu pentru câteva minute.
Nu pentru o zi.
Nu până obosește.
Ci până când o găsește.
Aceasta vorbește despre perseverența dragostei lui Dumnezeu.
Poate omul a fugit ani de zile.
Poate a refuzat chemarea Lui de multe ori.
Poate și-a împietrit inima.
Dar Dumnezeu continuă să lucreze.
Printr-o predică.
Printr-o suferință.
Printr-o rugăciune a unei mame.
Printr-un prieten credincios.
Dumnezeu continuă să caute.
Pentru că dragostea Lui nu renunță ușor.
Dumnezeu vede valoare în fiecare suflet
„Ce om dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una din ele…” (Luca 15:4)
Pentru mulți oameni, una din o sută nu pare o pierdere mare.
Dar pentru păstor, fiecare oaie contează.
Aceasta este inima lui Dumnezeu.
Noi privim mulțimile.
Dumnezeu privește persoana.
El îl vede pe:
- dependent;
- abandonat;
- descurajat
- păcătos.
Și spune: „Acela este sufletul pentru care a murit Fiul Meu.”
Valoarea unui suflet nu este dată de ceea ce posedă, ci de prețul plătit pentru el.
Iar prețul a fost sângele lui Hristos.
„Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)
Concluzie
Poate astăzi există oameni care se simt pierduți.
Pierduți în păcat.
Pierduți în suferință.
Pierduți în dezamăgire.
Pierduți în întrebări fără răspuns.
Mesajul Evangheliei este simplu:
Nu contează cât de departe ai ajuns. Dumnezeu încă te caută.
„Iată, Eu stau la ușă și bat.” (Apocalipsa 3:20)
El nu a încetat să bată.
Nu a încetat să cheme.
Nu a încetat să iubească.
Și poate cea mai frumoasă veste este aceasta:
Dumnezeu nu caută oameni pentru a-i condamna, ci pentru a-i salva.
