Vin și eu cu o mărturie destul de grea, dar prin care am văzut mâna Domnului într-un mod extraordinar.
Anul trecut, în luna noiembrie, au fost 3 zile minunate de evanghelizare stradală la care am participat și eu. Am văzut oameni cărora, atunci când le vorbeam despre Dumnezeu, parcă nu erau atât de convinși… dar apoi le înmânam Biblia personalizată și îi puneam să deschidă unde doreau ei, în timp ce eu mă rugam ca Domnul să le vorbească.
Și Domnul lucra!
Unii erau șocați de ceea ce citeau și spuneau:
„Ia Biblia de aici, că mi se face pielea de găină!”
Alții începeau să plângă…
Au fost lucrări atât de frumoase!
După ce s-a terminat evanghelizarea, am pornit spre casă.
Am ajuns în Timișoara și din Timișoara trebuia să iau trenul, iar drumul până acasă dura aproximativ o oră. În baia gării mi s-a furat portofelul, însă nu am realizat decât când eram deja în tren. O voce îmi spunea continuu:
„Verifică geanta! Uită-te!”
Atunci am realizat: portofelul dispăruse. Cu tot cu buletin, carduri și toate actele.
Am ajuns acasă șocată.
A doua zi am început să caut peste tot. În geacă, prin casă, prin magazine. M-am întors la Timișoara și am întrebat chiar și paznicii de la baie dacă au văzut ceva. Din păcate, m-au luat în derâdere:
„Ce crezi, că noi stăm să păzim portofele?”
Am început să plâng, pentru că aveam urgent nevoie de buletin. În luna decembrie urma să merg împreună cu grupul și o parte din asociație într-o misiune la Penitenciarul de maximă siguranță pentru femei din Arad. Dacă lipseam, exista posibilitatea să se anuleze misiunea și să așteptăm luni întregi pentru o reprogramare.
Sunt voluntar pe departamentul de post și rugăciune, așa că am adus cauza înaintea grupului. Le-am povestit tot ce s-a întâmplat și au început să se roage pentru mine. În fiecare zi mă susțineau în rugăciune și îmi trimiteau mesaje de încurajare.
Încercarea a fost foarte grea.
O lună întreagă de umblături, stres și coșmaruri. Noaptea visam că găsesc portofelul prin cameră: sub pat, după dulap iar când mă trezeam îl căutam… dar nu era nicăieri.
Toate circumstanțele îmi arătau că situația nu se va rezolva. Pentru refacerea buletinului mama trebuia să vină din străinătate, iar biletul ei era după misiunea din decembrie. Poliția din orașul meu mă trimitea la Timișoara, iar cei din Timișoara mă trimiteau înapoi în orașul meu.
Și totuși, frații și surorile continuau să se roage.
În ziua plecării, mai aveam o oră la dispoziție să prind trenul spre Timișoara și apoi spre Arad. M-am așezat pe pat și am spus printre lacrimi:
„Doamne, mă dau bătută… nu mai pot. Facă-se voia Ta. Dacă este voia Ta să merg, voi merge. Dacă nu, voi rămâne acasă și voi înțelege.”
Dar adevărul este că spuneam asta cu inima frântă. Îmi doream enorm să merg.
Toată luna mă rugasem:
„Doamne, Tu ai înviat morții, ai vindecat orbi și ologi, ai făcut atâtea minuni… fă o minune și fă să apară portofelul meu!”
M-am ridicat de pe pat ca să-mi termin treaba prin casă și un gând m-a îndemnat să verific buzunarul gecii.
Acolo era portofelul.
Am tresărit de bucurie! Am fugit să-i întreb pe frații mei cum a ajuns acolo. Fratele meu mi-a spus că îl găsise lăsat la poartă și îl pusese în buzunarul gecii. Nu mi-a spus imediat pentru că mă auzise vorbind și a crezut că mă rog și nu voia să mă deranjeze.
În clipa în care am ales să mă las în voia Domnului, El a lucrat.
M-am schimbat repede și am fugit să iau trenul… însă îl pierdusem deja. Dar Domnul a făcut încă o minune: sora mea trebuia urgent să ajungă în Timișoara și m-a dus ea cu mașina.
Am anunțat grupul, iar toți s-au bucurat enorm. I-am mulțumit Domnului împreună, pentru că El a ascultat lanțul de rugăciune făcut cu credință.
Am înțeles atunci cât de important este, când mergi în misiune, să te lași pe brațul Domnului și să ai în spate frați și surori care te susțin neîncetat în rugăciune și post.
Biruința aceasta nu a fost doar a mea, ci și a lor ,a celor care s-au implicat trup și suflet.
Așa că, dacă dorești să te implici în post și rugăciune, ești binevenită! Domnul să te binecuvânteze!
„Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.”
Matei 6:34
